După aproximativ 15 ani de activitate în domeniul muzicii, cu numeroase lansări la diferite case de discuri, Cian McCann cunoscut drept Zero Tolerance sau Zero T,  a confirmat și anunțat oficial data de 2 Octombrie 2015 pentru lansarea celui de-al doilea album al său intitulat ‘Golden Section’.

Ne-am obișnuit cu anumite standarde când vine vorba de producții irlandeze, nume precum Calibre sau Beta 2 reprezentând niște jucători importanți pentru scena irlandeză cât și pentru cea globală, iar acest album încearcă să se ridice la nivelul așteptărilor.

După succesul înregistrat de “Cheap Shots”, primul său album, “Golden Section” ne face conștienți de intențiile sale de a explora “știința din spatele frumosului”, folosindu-se de secțiunea de aur ca și temă principală. Diferența și evoluția sunetului se pot simți clar față de primul său album, lansat la casa de discuri C.I.A., prin oferirea unor linii sonore mai agresive cu un aer ce definește atitudinea mai rebelă a celor de la Dispatch Recordings.

În momentul de față, singurul lucru pe care cineva l-ar putea avea de reproșat e lipsa piesei ‘Close To See’ cu vocale din partea lui Stephen Gunn, cunoscut ca și Steo, vocalist irlandez (să sperăm că va apărea pe seria de EP-uri de pe SOUL:R intitulate Four:Fit, alături de ‘Piano Clap’).

Plăcile sampler-ului sunt disponibile pentru precomandă, prima parte cât și a doua parte.

DISZTLP001-Zero-T-Golden-S-2400_v1-600x600

Prima parte:
A Golden Section
B My Name (Lenzman Remix)

A doua parte:
A Macushla
B Rainha (DLR’s 5AM Shadow Remix)
C Rainha (DLR’s Alternative Emo Remix – Digital Bonus)

Versiunea digitală a albumului:
01. Late Nite Movies
02. Roxy Music VIP
03. Macushla
04. My Name
05. Golden Section
06. Everything Must Change
07. Stay With You
08. Good For Nothing
09. Cross It feat. Fierce
10. Clondike feat. Beta 2
11. Cairo feat. Beta 2
12. Wolf Tone
13. The Love She Needs
14. Gift Horse (Digital Bonus)
15. Good For Nothing (Dub Mix – Digital Bonus)

Comentarii