Seara trecută, în 2 septembrie, la Timișoara a avut loc mult așteptatul party pe acoperișul Shopping City. Party-ul a început în ritmuri de techno și edm cu Hades & Mehigh, urmați de ICHIM. care ne-a făcut încălzirea cu liquid trecând în neurofunk, ba chiar și jump-up.

Lumea s-a strâns pe rooftop odată cu lăsarea serii și urcarea pe scenă a lui DJ Snow. Exact cum ne așteptăm, Snow a făcut mulțimea să explodeze, având un set bine pus la punct. Acesta a încântat publicul cu melodii proaspăt scoase de la artiști precum Noisia, Teddy Killerz și Maztek, dar și cu melodii oldschool și clasice.

Venirea lui Wilkinson la pupitru a creat o atmosferă de neuitat, mulțimea ovaționând incontrolabil. MC Ad-Apt a interacționat cu publicul într-un mod apart, contribuind astfel la bună starea tuturor. Pe lângă legendarele lui melodii Afterglow, Dirty Love și Half Light, acesta și-a lansat și două melodii în exclusivitate pentru fanii din Timișoara. Setul sau a avut un sfârșit emoționant, întreagă mulțime fredonând cu extaz versurile de la Afterglow.

În continuare, Spectrum și-a făcut apariția și a înnebunit publicul cu un set întreg de heavy neuro, care ne-a făcut să dansăm până ne-au cedat tălpile.

Ultimul, dar cu siguranță nu cel din urmă, a fost The Flo. Așa cum ne-a și obișnuit, a avut un set pregătit cu grijă și s-a asigurat că toate lumea vibrează deodată cu basul. Acesta a avut și o surpriză pentru noi, aducându-l pe scenă ca MC, pe DJ Kuky. Party-ul s-a încheiat în jurul orei 6 cu un back to back spontan de la The FLO și Spectrum.

Am plecat de la Shopping City cu zâmbetul pe buze și cu tălpile distruse. Tot respectul pentru echipa de la Magnetic și pentru voluntari. Să ne vedem cu bine la cât mai multe evenimente!

Comentarii