Unde petrecem în ianuarie?

1707

Sperăm că anul care se apropie din ce în ce mai tare de final v-a adus numai momente fericite și că v-ați bucurat din plin de toate evenimentele pe care acesta le-a avut de oferit. În așteptarea lui 2018 nu putem să nu ne gândim și la petrecerile care ne vor face începutul de an mai frumos. Așadar, ne-am gândit să vă facem noi un rezumat al highlighturilor lunii ianuarie pentru ca voi să vă puteți concentra mai mult pe alegerea evenimentelor care vă fac cu ochiul. Hai să vedem ce ne-a pregătit noul an!

 

Stimulating Frequencies : 2 Year Anniversary

Primul eveniment pe care l-am reperat la începutul anului are loc în Satu Mare pe data de 12 ianuarie, la Gravel Room. Mai multe genuri de muzică electronică îi vor ține pe petrecăreti în picioare pană dimineața, partea de drum and bass fiind asigurată de Rikz și Spectrum.

 

Bass Monsters at Urania Palace

Pe data de 13 cei de la Electronic Hunt ne pregătesc o noapte de pomină în Cluj-Napoca. Chiar dacă le place să ne țină în suspans și să păstreze line-up-ul secret cât mai mult timp, noi nu ne supărăm pentru că știm că drumul până la Urania Palace merită cu vârf și îndesat.

 

Freenetik Kru Neurofunk Edition w/ Vegas (Bad Company UK)

Nici cei de la Freenetik nu se lasă mai prejos, organizând la Escape Venue o petrecere care nu este recomandată celor slabi de înger. O noapte plină de neurofunk este tot ceea ce trebuie pentru a-i face pe oameni să își încarce bateriile, pregătindu-i pentru următoarea săptămână. Atmosfera va fi întreținută de un număr mare de artiști: VEGAS, Beepo, JTR, Padre, Terabyte, Noiseloop și MC Vapor. You can’t miss this! ;)

 

B:pressure stream 02: D-fuze / Phlo Da Shaolin / BTA / Brusten

Cei de la B:pressure și-au găsit un nou “loc de joacă” în București, și anume Subteran, iar pe 17 ianuarie îi putem găsi acolo făcând ce știu ei mai bine. Așteptăm cu nerăbdare să vedem ce ne-au pregătit pentru acest început de an.

 

Escape to Drumandbass #2

Pe 19 ianuarie avem calendarul plin de evenimente de calitate, fapt care ne face să ne gândim de mai multe ori înainte de a lua o decizie. Prima ofertă este lansată de Freenetik Party & Escape Kru, care ne așteaptă la Timișoara cu brațele deschise și multă muzică bună. Pe scenă se vor urca Mi-tzu, Clark, Sundaze și Balint:z, iar noi suntem siguri că nu vă vor lăsa să plecați acasă până dimineața!

 

Camo & Krooked at /FORM SPACE

În aceeași seară sunteți așteptați și la Cluj, unde Camo & Krooked ne vizitează din nou! Așa cum ne-am obișnuit, duo-ul austriac ne promite o seară în care distracția va atinge cote maxime. Chiar dacă la momentul actual nu avem mai multe detalii despre eveniment, avem suficiente informații care să ne convingă să ne petrecem seara la Form Space.

 

Psychofreud – King Vicious + Dj Contest

Tot pe data de 19 petrecem și la București alături de Psychofreud și King Vicious. Club fabrica găzduiește un eveniment care ne oferă ocazia de a ne întâlni cu doi artiști cunoscuți, dar și de a face cunoștință cu un pasionat de muzică dornic să se lanseze în scenă. Astfel, cei de la Dharma Creative au pregătit un concurs, printre premii numărându-se și ocazia de a împarți scena cu headlinerii. Mai multe informații despre concurs găsiți în descrierea evenimentului. If you think you’ve got what it takes, check it out!

 

26 IAN – LoudNoiz Night

În ultima vreme am observat că cei din crew-ul LoudNoiz au fost din ce în ce mai ocupați, pregătindu-ne evenimente pe bandă rulantă. După ce luna trecută ne-am întâlnit cu MadLiquid, The Flo și Crunkie, ne-am convins că party-urile lor nu au cum să dea greș. Pe 26 ianuarie ne întâlnim tot în OTTO, primii artiști anunțați fiind Massive Fluo. Noi simțim că line-up-ul se va umple și suntem tare curioși să aflăm pe cine mai vedem la sfârșitul lunii.

 

Structure Session 004 w/ Subview (Hospital, Program)

Ultima sâmbătă a lunii ne găsește tot la Escape Venue, locul unde se întâmplă doar lucruri frumoase. Avem parte de un line-up consistent, pe scenă urcându-se artiști care mereu ne fac să zâmbim și să uităm de probleme. Pe data de 27 ne vedem cu DumBo, Jon, Damaja, Rudeness, ZO și, nu în ultimul rând, cu Subview. Suntem convinși că e cel mai bun mod de a încheia luna, așadar nu puteți lipsi!

 

 

Comentarii