E știut deja faptul că drum&bass-ul a luat naștere prin anii ’90 în UK odată cu pionieri ca Goldie, Andy C, Krust, Hype, Fabio, Grooverider sau LTJ Bukem – aceștia fiind o mică parte importantă în scena de atunci. Iar dacă tot vorbim de lucruri importante, astăzi am hotărât să vorbim despre Metalheadz, unul dintre cele mai vechi și apreciate label-uri din lume.

Metalheadz a fost fondat în ’94 de către Kemistry, Storm și Goldie. Numele face referire la “metal heads”, iar Goldie a ținut să completeze: “freaks like me obsessed with the latest metal acetates”. Dar da, putem spune că Goldie reprezintă cheia drum&bass-ului.

Logo-ul labelului a fost bazat pe designul creat de Darren Bartlett în ’91. În autobiografia sa, Goldie afirmă că el adăugat caștile pe capul de craniu, marcând faptul că muzica va fi întotdeauna prezentă, chiar și când noi plecăm din această lume. Prima utilizare a logo-ului a fost pe un duplate al lui Goldie pentru 4hero – Reinforced Records. Iar în timpul unui webchat, pionierul a recunoscut că logo-ul a fost inspirat de cel al Wolverhampton FC. Încă un moment interesant din povestea logo-ului Metalheadz ar fi că în ’92, Goldie a labsat “Terminator” cu Rob Playford și Mark Rutherford sub numele de Metal Heads la Synthetic Hardcore Phonography. Numele grupului a devenit ulterior numele casei de discuri, coperta “Terminator” fiind o versiune a craniului din logo.

Primele releasuri la Metalheadz au fost “V.I.P Drumz” al lui Doc Scott, “spirjinit” de “V.I.P Riders Ghost” al lui Goldie, care s-au prezentat ca exploratoare ale rădăcinilor Breakbeat-ului și Jungle-ului. Apoi catalogul Metalheadz a început să conțină nume precum Photek, Dilinja, Adam F, Grooverider, Doc Scott, J Majik, Lemon D, Hidden Agenda sau Ed Rush & Optical.

În ’95, Metalheadz a lansat Metalheadz Sunday Sessions, ce aveau loc saptămânal în Blue Club din Londra. Tot în același an, Goldie a lansat faimosul album de debut, “Timeless” – ce este și astăzi discutat și lăudat, iar dovada vie este video-ul de mai jos:

’96 a adus lansarea primei serii de compilații Platinum Breakz în colaborare cu FFRR Records. Primul volum a fost numit “21st Century Urban Breakbeat Music” și a inclus piese de la 11 artiști, în care s-a pus accentul pe prezentarea maturizării muzicii. Asftel, după atâtea aprecieri și multă muncă, apare si “Talkin’ Headz – The Metalheadz Documentary”.

Chiar dacă a trecut atât timp de când s-a lansat, Metalheadz-ul pare că este într-o continuă creștere și încă “găzduiește” artiști de pe atunci, cât și nume noi, care au ajuns influențe puternice în drum&bass – Jubei, Lenzman, Dom & Roland, Mikal etc. Însă găsim numele și pe afișele celor mai mari festivaluri din lume sau petreceri importante.

METALHEADZ

 WEBSITE | FACEBOOK | SOUNDCLOUD | TWITTER | YOUTUBE

Comentarii