Macky Gee

3077

Originar din Medway, Kent, Macky Gee este un DJ și producător de drum’n’bass și dubstep care și-a început cariera acum mai bine de 10 ani. De-a lungul timpului acesta a întreținut atmosfera de petrecere prin intermediul sunetelor intense și jucăușe pe care artistul le combină în trackurile sale.
Mixând pentru prima oară în 2005, acesta s-a îndrăgostit instant, urmând ca în scurt timp să se apuce și de producție muzicală. Astfel au apărut primele sale trackuri experimentale la doar 2 ani după primul contact cu tot ce ține de DJ-ing. Artist autodidact, al cărui talent și determinare l-au ajutat să evolueze într-un timp foarte scurt, Macky Gee a trecut la un nivel superior în 2006, acesta luând lecții de la Erb N Dub pentru a-și perfecționa sunetul.

Preocupat în permanență de îmbunătățirea și dezvoltarea muzicii sale, Gee a realizat track-uri cu sounduri proprii lui care i-au asigurat un loc bun pe scara artiștilor drum & bass. Basul intens combinat cu ritmurile variabile au atras susținerea artiștilor precum Crissy Criss, DJ Ruffstuff, DJ Phantasy, Logan D, Capital J, Mutated Forms, Callide, Erb N Dub, Klip, DJ Addict și DJ Complex, dar și a numeroaselor stații de radio: BBC Radio Kent, BBC 1XTRA, BBC Radio 1.

https://www.youtube.com/watch?v=O3CXLNoKQVo
Lucrând cu MC Spooka (BBC 1Xtra), DJ Fate și Thunda B, acesta a fost invitat la sfârșitul anului 2010 de Thunda B în Madman Army Crew. Artistul este de asemenea rezident al RI Records Radio, având show-uri live în fiecare săptămână.
Un artist care s-a axat cel mai mult pe zona de jump-up d’n’b, Macky Gee este unul dintre producătorii care impresionează prin fiecare track, creativitatea sa ajutându-l să rămână în top.

MACKY GEE

 FACEBOOK | SOUNDCLOUD | TWITTER

Comentarii