Am pornit la drum lung, fără chef de drum lung, împreună cu colega mea Elena. Am împachetat bine, ne-am luat tricourile cu Eatbrain, cizme şi pelerine, că am auzit că o să plouă. Am ajuns acolo joi la 8 seara, după 14 ore de drum (mulţumim CFR) şi ne-am cazat la o pensiune din satul Șuncuiuș, gazda festivalului. Acolo ne-a lovit o linişte de care chiar aveam nevoie, obosiţi de toată agitaţia aia nebună din capitală. Plănuiam să dormim puţin şi să mergem la festival, căci în prima seară era warm-up. Problema e că ne-am trezit pe la 2 noaptea, confuzi. Am plecat grăbiţi să mai prindem ceva, doar că drumul era de aproximativ 30 minute pe jos (prin beznă, în mare parte) şi nu aveam niciun alt mijloc de transport. Noroc cu prietenul nostru Flo, care ne-a luat din drum cu maşina.
Nu am mai fost la nicio altă ediţie a festivalului (asta fiind a treia), aşa că nu ştiam la ce să ne aşteptăm. Singura noastră sursă de informaţii a fost Facebook, unde nu s-au dat prea multe detalii. Imediat cum am ajuns acolo însă, am înţeles despre ce era vorba. Un număr restrâns de oameni, un bar şi o scenă în remorca unui camion. Ştiu, sună ciudat, dar arăta exact cum trebuia şi era echipată cu un sistem de sunet suficient de capabil. În stânga scenei mai era un carusel mic, iar toate astea erau amplasate lângă Peştera Unguru Mare. L-am prins pe Uncouth la butoane, care m-a impresionat cel mai mult. Deşi erau 20-30 de oameni, iar noi obosiţi după drum, ne-am delectat până dimineaţa cu ritmuri dark şi murdare de dnb, exact aşa cum îmi plac mie.
A doua seara a fost rezervată Eatbrain: Chris.Su, Jade, Mindscape, acompaniaţi de MC Coppa, urmaţi de Machine Code, iar în deschidere DJ Klaus-EB, Uncouth şi K-Rob. A fost haos total şi a părut că s-au simţit şi ei la fel de bine ca noi, în special Coppa, “Saluuute!”. S-a simţit o legătură strânsă între artist şi public şi e tare când se întâmplă asta. Evident că publicul a fost mult mai numeros, oamenii au venit pregătiţi. A urmat MadLiquid care a dat dovadă de super energie până dimineaţa, iar după ce şi-a încheiat setul am plecat şi noi încet pe jos, spre cazare, deşi Ruffhouse şi Overlook au continuat să pună muzică pentru acei câţiva care nu reuşeau să se dezlipească de scenă.
În următoarea seară am luat-o de la capăt. Acelaşi nivel, aceeaşi doză bine administrată de neurofunk direct în timpane. Padre, Sorenson şi Akula în deschidere, urmaţi de Snow & MC Agent şi Current Value. Petrecerea a fost încheiată de Cybershot, care m-a surprins plăcut şi The Flo, care a avut un set caracteristic lui, dar adaptat mediului, iar noi am fost entuziasmaţi să-l susţinem. Au continuat peste program şi el şi Cybershot, pentru că nu puteau să ne lase aşa. Nu ştiam dacă se mai ţine ceva şi în următoarea seară. Am aflat într-un târziu că nu, aşa că am rămas doar la un grătar, iar în următoarea zi am plecat spre casă cu febră musculară.
Mi s-a părut că publicul este mult mai unit şi mai educat decât cel din Bucureşti – sorry guys, dar cred că avem ce învăţa de la ei. Am văzut şi puştani şi veterani, toţi la un loc având aceeaşi pasiune comună. Sunt mult mai calzi, mai prietenoşi, înţeleg şi susţin mişcarea. Părea că toţi se ştiu între ei, iar asta am simţit şi când am fost la Freenetik. De asemenea, am apreciat că nu s-a făcut pogo, oamenii au ştiut că nu e cazul. Ah, şi mi-am făcut şi un prieten căruia îi place Adventure Time. Am apucat să dăm şi nişte stickere, doar ce mai aveam prin portofel câteva că le-am uitat acasă. La capitolul camping nu ştiu, că n-am avut treabă, dar la mâncare în schimb, am găsit acolo un cabanos făcut pe grătar nemaipomenit. Îmi pare rău că n-am mâncat mai mulţi. Iar preţurile la bar şi la bilete au fost mai mult decât ok.
Din păcate, Kasra şi Fourward nu şi-au mai făcut apariţia aşa cum s-a anunţat. S-a simţit lipsa unor toalete ecologice, în special de către fete, acolo fiind doar o toaletă mică şi urâtă în vârful unui deal, în care mie mi-a fost frică să intru. Ar fi fost bune şi nişte maşini care să facă naveta din sat şi înapoi, dar ne-am descurcat. Măcar a fost destul pietriş pe jos încât să fie ok. Deşi a plouat, noroiul nu a sărit cu mult peste gleznă, aşa că nu am avut nevoie de cizme.
Noi am trecut peste toate astea şi ne-am distrat aşa cum nu am mai făcut-o de mult timp. Mi-a făcut plăcere să văd aceleaşi feţe în fiecare zi la scenă, hipnotizate de muzică, dar şi să stau în Șuncuiuş. Cred totuşi că adevărata gazdă a festivalului a fost natura. Locaţia a fost perfectă şi am avut muzică, boxe şi artişti pe măsură, iar toate astea s-au îmbinat perfect în aer liber. Drum and bass de calitate şi neurofunk de la mama lui.
Singurul regret? Că nu am reuşit să conving mai mulţi prieteni să vină. Şi că nu mi-am luat o pereche de mănuşi. Şi că mi-am scăpat că fraierul căciula în noroi.
