Evol Intent este un grup de drum and bass format în Statele Unite Ale Americii. Din acesta fac parte The Enemy (Ashley Jones), Knick (Nick Weiller) și Gigantor (Mike Diasio). Acest trio a lansat single-uri la numeroase case de discuri (Renegade Hardware, HUMAN Imprint, System Recordings), printre ele numărându-se și propriul lor label Evol Intent Recordings. Cei trei sunt, de asemenea, reprezentanți ai evenimentului Therapy Sessions unde au participat ca headlineri și cunoscuți pentru contribuția lor din cadrul Lifted Music Group.

Albumul de debut “Era of Diversion” a fost lansat în anul 2008, arătând versatilitatea producătorilor americani prin piese variate ale mai multor subgenuri de drum and bass până la punk rock și IDM. Drept urmare,  Ashley Jones este de altfel producător de house sub aliasul “Treasure Fingers”, Michael Diasio ocupându-se tot cu un subgen al House-ului sub numele de “Computer Club”, iar Nick Weiller, producător de trap și dubstep sub numele “Bro Safari” și co-producător în cadrului grupului Kill The Noise.

https://youtu.be/FRDSG_8PuE8

Evol Intent prezintă pe lângă principalul album, încă 3 EP-uri lansate în 2011 (Cruise Control EP), 2013 (Animal EP) și în 2014 (Under The Radar EP) lăsându-și amprenta în istoria drum and bass-ului anilor 2000  și ajutând la dezvoltarea lui .

EVOL INTENT

WEBSITE | FACEBOOK | SOUNDCLOUD | TWITTER

Comentarii