DrumAndBass.ro @ Dimensions Festival 2017 – info, artists & stages

2707

Dimensions a luat deja titlul de “soră mai mică a festivalului Outlook” și evident, deja are standardele la care ne-am fi putut aștepta. Ce-i diferit față de Outlook? Faptul ca vine din urmă cu promovarea artiștilor mai underground, ceea ce mi se pare foarte tare – susține într-adevăr piața muzicală de calitate. În toate prezentările, articolele sau interviurile găsim Dimensions caracterizat ca fiind un festival underground. Dimensions a sărbătorit a cincea ediție, iar pentru 2017, organizatorii au pregătit cel mai numeros și complex line-up de până acum, cu un concert de deschidere ce îi are ca headlineri pe Grace Jones și Moderat, care se va ține în emblematicul amfiteatru roman vechi de peste 2000 de ani. Anul trecut, concertul de deschidere Massive Attack a adunat peste 8000 de oameni.

Cu o specificație tehinca superioară a sistemelor de sunet, care diferențiază festivalul de multe altele, Dimensions este locul perfect unde vă puteți bucura de cel mai bun house, techno, world, disco, dubstep, drum&bass și multe, multe altele la sfârșitul verii. De asemenea, activitățile de pe plajă sunt nelipsite, iar petrecerile de pe bărci și excursiile deja te trimit în sejurul perfect.

Și întorcându-ne la ceea ce ne interesează cel mai mult, abia așteptăm să îi vedem live pe Goldie, Mala, dBridge, Randall, Ant TC1, Alix Perez, Bailey, Doc Scott, Skeptical și SP:MC. Puteți citi si câteva informații despre scenele festivalului, chiar cele de la Outlook, în articolul scris ieri de aici.

Întinzându-se pe parcursul a 5 zile, de pe 30 august pe 4 septembrie, Dimensions ar trebui pus pe lista oricărui entuziast de muzică electronică întrucât line-up-ul extrem de divers și complet se contopește cu ideea de eclectism asigurată de capacitatea relativ mică, urmărită de organizatori, legendarul fort și soundsystem-uri special construite la cele mai înalte standarde, formând o atmosferă caldă și primitoare. Aici adăugăm și data perfectă și faptul că este pe malul mării, prilej pentru boat-parties. Early bird-urile sunt terminate, prețul acum fiind de 188 euro full pass, iar campingul 81.50 euro.

DIMENSIONS FESTIVAL

30th August – 4th September
Fort Punta Christo, Pula, Croatia

WEBSITE | FACEBOOKTWITTER | SOUNDCLOUD | INSTAGRAM

Comentarii