Câtiva membri ai echipei am ales anul acesta Timișoara în loc de 1 mai pe plajă și nu regretăm. Mai exact Check-Out Festival, un festival ce se prezintă ca fiind organizat de tineri pentru tineri și ce-i drept, a fost o atmosfera super nice – 2 scene, mancare și băutură la prețuri accesibile, ateliere, mult spațiu și distracție în orice colț.

Prima zi de festival nu părea prea promițătoare din cauza ploii de afară și eram puțin dezamăgiți, însă trebuia să îl vedem pe Friction, chiar și în ciuda vremii – el fiind personajul principal pentru noi din acea seară. Spectrum a deschis seara, iar timp de 2 ore, chiar dacă a plouat și au fost mici probleme tehnice, a ținut publicul în priză. Mie personal, băiatul ăsta îmi place foarte tare, deși mi-am schimbat puțin gusturile în materie de dnb. Știe ce face și e la curent cu tot ce e nou.

Fantome, DJ Shiver au fost următorii artiști, însă aici lăsăm cunoscătorii să ne povestească. Însă și nouă ne-a plăcut. Netsky a adus ceva public la scena principală, acompaniat de MC Script și ca întotdeauna, și-a prezentat, în primul rând, hiturile de pe vremuri, pe care le știm cu toții. A urmat Friction, pe care îl așteptam de la începutul serii, doar ca eu am fost puțin dezamăgită de setul lui, având în vedere că l-am tot ascultat. A fost total diferit, mai comercial, ca să zic ceva, dar probabil s-a adaptat atmosferei de festival, ceea ce e de apreciat totuși.

Spre dimineață, ZO și MC Vapor au continuat petrecerea și, deși au rămas puține persoane în public, băieții s-au distrat și am resimțit și noi asta. Mie mi-a plăcut foarte tare setul lor și țin să îi felicit! The Flo a încheiat prima seara adunând, din nou, oamenii la scena principală. Aparent a prins bine un neurofunk dimineața. Deja ne trecuse oboseala și mai puteam sta, însă trebuia să părăsim locația.

Dacă ar fi să descriu într-un cuvânt prima seară, acela ar fi “aventură”. Tocmai pentru ca am avut ce exploata la acest festival, iar îmbinat cu distracția și oamenii FAINI din Timișoara a ieșit ce trebuia. Check-Out, așteptăm și mai mult de atat!

Mâine aflaţi cum a fost a doua zi de fest, iar eu vă las after-movie-ul din prima :).

Comentarii