Om drag cu care am împărțit băuturi cu umbreluțe în Goblinul lui 2010 și am inhalat vibe-ul ultimului TMBase și-a luat după-amiaza de duminică să împărtășească niște gânduri. Phobe1 sau Cipi, cum îl știu cei de-ai casei, povestește cum a flirtat cu drum and bass-ul, într-o zi de 2003. Undele sonore definite de “Atlantic State” (Dieselboy & Technical Itch) i-au invadat canalul auditiv și inevitabilul s-a produs. Simplu pentru că emfaza dăunează. Când l-am cunoscut, deja pusese bazele conceptului de “Deep Vibes”, o serie de petreceri care a călătorit cu atitudine prin orașele din vest, iar în prezent își aduce contribuția la ceea ce înseamnă scena drum and bass timișoreană și nu numai.

C.L.: Prima experiență de dj. Cum, când, unde?

Phobe1: Haha, asta-i întotdeauna cel mai greu de raspuns. Cândva în 2009 într-un club mai, să-l numim select, din Reșița, transformat în ultima sută de metri într-un spațiu cu iz mai underground, deși pe pereți era lipit nelipsitul tapet cu floricele alb-negru, iar canapelele erau din piele, evident asemenea oricărui club considerat “select” din Resița acelei vremi.

Se numea Deja-vu, iar unul din patroni era tatăl unei bune prietene. Nu știa ce urmează – un party cu vreo 40 de persoane, adepți pe cât se putea atunci (generațiile care abia pipăiau drum and bass-ul). L-am avut pentru prima data la mic duties pe MC Kebs. Ni s-a părut extraordinar.

C.L.: Povestește-mi despre colaborarea ta cu AnonimTM. Cum a început?

Phobe1: Colaborarea mea cu AnonimTM a început prin februarie 2013, imediat dupa ce am câștigat TM:DjChallenge, organizat de club Setup Timișoara. În juriu au fost Seba1394 și Dudu, iar la mic duties MC Tina. Imediat după Challenge au urmat invitații la Radio AnonimTM [care pe-atunci se țineau în Mode Cafe] și la renumitele party-uri de la D’arc pe Mal [Sub Pod!] și în D’arc Sus. A fost atât de hype perioada aceea încât mi-a luat mult timp să realizez ce însemna, de fapt, întreaga comunitate din care făceam parte. Promovam curente underground alături de oameni care o făceau din 1998. Ireal!

Anunțul oficial s-a lansat prin 2015, când cei de la U-man Timișoara au marcat, printr-un photo shooting, anexarea mea și a lui BIA la AnonimTM.

Phobe1

C.L.: “We all have people we look up to, people that gives us inspiration”, am auzit. Ce DJi sau producatori te-au influențat cel mai mult de-a lungul timpului?

Phobe1: Niciodata nu mi-a placut să răspund la întrebarea asta. Mult mai simplu este sa enumăr label-urile care m-au influențat de-a lungul timpului. Here we go:

  1. a) Metalheadz – nu consider că alegerea are nevoie de argumentare.
  2. b) Shogun Audio – pentru că ne-a dat artiști ca Alix Perez, Icicle, Spectrasoul, Rockwell.
  3. c) Critical Recordings – pentru că ne-a dat artiști ca Enei, Mefjus, Emperor, Sam Binga, Ivy Lab, Hyroglifics.
  4. d) Exit Records – pentru că prin ei am făcut cunoștință cu muzica unor artiști ca Instra:Mental, Consequence, Mark System, Fracture, Fixate și pentru Autonomic Podcasts

Ar fi multe de scris aici, mă voi limita la cele de mai sus. Însă, trebuie să menționez singurul producator care reușește să elimine tot ce înseamnă monotonie și clișeu în drum and bass: the one and only, Calibre!

C.L.: Când ți-ai dat seama pentru prima oară că oamenii apreciază ce faci?

Phobe1: În momentul în care am reușit să creez un brand sănătos de party, care promova curente underground, la care oamenii veneau strict pentru muzică. Pot vorbi aici despre seria de party-uri Deep Vibes, la care veneau în medie 100-150 de oameni constant. Când faci un lucru care te face să te simți pe tine, personal, bine și mai atrage și alți oameni, e ceva extraordinar!

Însă momentul definitoriu, care și-a pus amprenta pe cariera mea de Dj, a fost câștigarea concursului TM:DjChallenge 2013, cu siguranță. În fața a multor oameni care au relaționat cu selecția mea într-un mod mai special decât cu restul și în fața unui juriu format din oameni care au pus bazele mișcării electronice undergound în România, a însemnat ceva. Atunci mi-am zis “Okay, înseamnă că ce fac, fac bine”.

Nișa aceasta de persoane, de cele mai multe ori, înțelege, cunoaște și simte. E dificil să îi “păcălești” cu sunete comerciale, digerate și redigerate. Evident, tuturor ne crește inima când, la un moment dat, într-un set intră “a trip down memory lane”, dar e important să condimentăm tot timpul cu mai mult decât sare și piper. Când reușești să faci acest lucru și îți dai seama de asta din reacția lor și cum relaționează cu tine, e ca un magnet care te ține acolo, în priză, piesă după piesă.

Phobe1_AnonimTM

C.L.: Ce parere ai despre scena drum and bass din România în acest moment?

Phobe1: A fost resuscitată! Nu mă pot pronunța pentru marea majoritate a orașelor mari care caută să susțină această scenă underground, însă pot spune că pentru Timișoara 2014-2015 a fost o perioadă grozavă. Ne-am pus în mișcare, totul este în plină dezvoltare, iar dacă vom menține ritmul acesta, prognosticul nu poate fi decât unul bun. În ultimii ani, ne-au trecut pragul nume din drum and bass la care eu, unul, am aspirat foarte mult timp. Nume ca Goldie, Calibre, Marcus Intalex, Dj Marky, Doc Scott sau Jubei. Și-au lăsat amprenta asupra calității și au ridicat standardele pentru evenimentele următoare.

Văd ocazia asta ca “a way to show some love” și lansez 2 anunțuri pentru cei din împrejurimi sau dispuși să sacrifice câțiva kilometri pentru muzică: 29 ianuarie, AnonimTM & Digital Rush îl aduc pe Bryan G în D’arc Sus, iar pe 27 februarie, Paradox promite să întreacă așteptările tot la locația din D’arc.

Fire round

C.L.: Primul lucru pe care îl faci când te întorci de la munca.

Phobe1: https://pro.beatport.com/genre/drum-and-bass / www.nba.com

C.L.: Cea mai bună glumă auzita recent.

Phobe1: Skeptical b2b Sigma :)

C.L.: O frază random despre tine.

Phobe1: Sunt judgemental până la epuizare

C.L.: Apa, aer, foc sau pamânt. De ce?

Phobe1: Fire! De ce? Because the tunes I play are strictly fire, man!

Comentarii