Următorul eveniment arena dnb va avea loc vineri, 23 septembrie, la Arenele Romane, când ne revedem pentru începutul sezonului de toamnă-iarnă 2016. Pe scenă vor urca britanicii LOADSTAR, neo zeelandezii de la STATE OF MIND, împreună cu BRUSTEN, JTR și ELARITH din România, cu VLC la visuals.

LOADSTAR sunt un duo format din doi dintre cei mai de succes producători de drum and bass din Marea Britanie, Xample și Lomax. Despre ei putem spune că sunt materializarea modernă a expresiei “întregul este mai mult decât suma părților”. Drumurile lor către drum and bass nu puteau fi mai diferite: Gavin vine din Bristol și a crescut ascultând casete cu muzică de la rave-urile din orașul său, pe când Nick vine dintr-un mic oraș numit Newbury, parcurgând singur drumul de la Chemical Brothers la LTJ Bukem.

Când au început să producă împreună, rezultatul a fost exploziv și imediat, fiind susținuți încă de la început de RAM Records (casa de discuri a lui Andy C). Muzica lor, relevantă și ancorată în underground-ul britanic, nu îi oprește să fie entuziasmați de starea actuală a scenei și de predispoziția spre absorbția stilurilor noi în perioade foarte scurte de timp.

Acum sunt în pregătirea celui de-al doilea album, momentul fiind cum nu se poate mai bun pentru a-i vedea pe viu și a ne bucura și descoperi muzica pe care o vom asculta la radio peste câteva luni.

STATE OF MIND vin din Auckland, Noua Zeelandă, iar în ultimul timp muzica lor apare la casa de discuri a celor de la Black Sun Empire, Blackout. Și-au început drumul încă din 2005 și au lansat muzică la mai toate numele mari din scenă, de la CIA Recordings la 31 Records, de la Shogun Audio la Viper Recordings.

Cu 4 albume de studio lansate și zeci de piese pe care le auzim la orice petrecere drum and bass, turneele anuale pe care le fac în Europa sunt printre cele mai interesante experiențe drum and bass la care avem acces. Perspectiva lor asupra drum and bass ului este spectaculoasă, dar asta vom descoperi împreună pe 23. Până atunci, uitați piesa lor din 2008 pe care cred că toți am ascultat-o de zeci de ori pe viu: SUN KING, iar pentru o imagine completă, discografia.

CONCURS AICI: http://www.drumandbass.ro/concurs-2-3-0-9-2-0-1-6-loadstar-state-of-mind-at-arena-dnb/

arena dnb

FACEBOOK

 

LOADSTAR

FACEBOOKSOUNDCLOUD| TWITTER | INSTAGRAM

STATE OF MIND

WEBSITE | FACEBOOK | TWITTER | SOUNDCLOUD | MIXCLOUD

Comentarii