EUROPE BEST MAJOR FESTIVAL în 2015, UNTOLD, duce în acest an nivelul experiențelor muzicale și nu numai, la un alt nivel. Pentru prima dată în România, Festivalul UNTOLD reușește să facă ceea ce puține festivaluri reușesc, să aducă pe aceeași scenă, top 5 DJ ai lumii, ceea ce pe noi însă nu ne prea interesează! Așa că am dat skip repede până am ajuns la: Chase and Status (f*&^ yeah!), Pendulum & Verse, Rudimental, Dub Fx, Netsky, Foreign Beggars și alți câțiva.

UNTOLD 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, iar pe scenă vor urca peste 150 de artiști internaționali de renume, dintre care: DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, AFROJACK, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN GARRIX, TIESTO, FAITHLESS, PAROV STELAR, Chase and Status DJ Set, Dannic, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre, James Arthur, Jamie Jones, Jeru the Damaja, Kwabs, Lost Frequencies, Mazde, Nahko and Medicine for the People, Netsky DJ Set, Pendulum & Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ, Sasha, Scooter, Sharam, The Asteroids Galaxy Tour, Y’akoto.

UNTOLD a fost desemnat BEST MAJOR FESTIVAL în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda. O altă recunoaștere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant național al industriei de marketing și comunicare, International Advertising Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului 2015.

UNTOLD FESTIVAL

WEBSITE | FACEBOOK | INSTAGRAMYOUTUBE