De vorbă cu Meetsa

3104

Care a fost primul tău contact cu muzica Drum&Bass?
Primul meu contact cu drum&bass-ul a fost undeva acum 7 ani de zile, când la noi în țară cam atunci a fost punctul de explozie, popularizarea acestui gen muzical prin numeroase petreceri în București, cât și în alte orașe. Cu toate că nefiind familiarizat cu drum&bass-ul, am continuat să merg la petreceri mult timp de atunci încolo, deja era o obișnuință. Nu era vorba doar de muzică, ci și de o comunitate pe care am început să o cunosc cu timpul, oameni cu care am legat prietenii până în prezent și cu care lucrez la diferite activități din sfera asta. Durează ceva timp până te prinzi cum stă treabă cu drum&bass-ul ăsta, nu e vorba doare de niște „sunete ciudate”, sound-uri comerciale și energie pe măsură, în viziunea unor persoane din afara publicului cât și din public. E vorba de artă, pentru că de aici vine artistul de drum&bass, ăla adevărat.
Povestește-ne puțin despre cum ai ajuns să mixezi.
A început să mă atragă chestia asta după puțin timp după ce am început să merg la petreceri, mă făcea curios și totodată simțeam nevoia de exprimare din punctul ăsta de vedere, voiam ceva mai mult decât să merg la petreceri în public și atât. Pentru început nu era nimic mai mult decât o distracție, era doar o joacă. Cu timpul am învățat atât singur cât și cu grupul de prieteni cam cum stă treaba și cum să duc chestia asta la ceva mai serios. Cam pe la sfârșitul lui 2013 am început cu petreceri mai mici, apoi lucrurile au decurs de la sine până în prezent, în mai multe forme.

Ce artiști te-au inspirat să urmezi acest drum?
Am avut numeroși artiști de la care m-am inspirat, de la muzică până la felul lor de a combina stilurile și piesele, sunt foarte mulți de enumerat. În prezent, spre exemplu TOP 5-ul meu de la producție muzicală până la partea de dj sunt SERUM, TOTAL SCIENCE, COMMAND STRANGE, ULTERIOR MOTIVE și DILINJA. Foarte multe nume de spus și foarte multe cuvinte de laudă pentru mulți dintre ei, cam asta înseamnă un artist, un idol.
Care a fost senzația dată de prima data când ai fost pe scenă?
Aici o să modific puțin întrebarea, senzația dată de pe o scenă mare al unuia dintre cei mai mari promoteri de drum&bass din România nu se compară cu cea dintr-un simplu club. Într-adevăr, pentru primele dăți când puneam drum&bass în anumite locații entuziasmul era și el la locul lui, însă, nimic nu se compară cu scena de la Arenele Romane sau scenele din vest-ul țării. Am avut plăcerea să fac parte din line-up-ul a 2 festivaluri anul trecut, însă chiar și acolo publicul e mixt, este o diferență între a veni special pentru un anumit gen și în a veni pentru mai multe, hype-ul publicului este total diferit.

În final, am vrea să aflăm ce planuri de viitor ai și unde te vom vedea live în următoarea perioadă.
Următoarea perioadă se anunță cu ceva petreceri locale, însă momentan nu sunt date puse la punct. Anul 2016 pentru mine a fost cel mai bun din punctul ăsta de vedere, sper ca 2017 să fie și mai bun. Voi fi invitat la Arena dnb Radio Show foarte curând, va reîncepe seria mult așteptată de show-uri radio Arena dnb, nu întru mai mult în detalii, TBA very soon. Cu toate astea, pe lângă gig-uri, o să mă focusez în perioada ce urmează pe o nouă platformă de promovare Drum&Bass Origins, care este încă în lucru, pagina este publică, însă mai durează puțin până dăm drumul la treabă, trebuie să fie totul pus la punct și cât mai profesional, vrem să punem „punctul pe i” la tot ce înseamnă calitatea scenei noastre, cot la cot cu adevărații promoteri de la noi. Undeva pe la sfârșitul lunii voi da drumul la prima piesă pe care am terminat-o de curând, „Different”. Sper să prindă cât mai bine, în ultimul timp m-am axat pe producție și încă lucrez să îmi găsesc un sound cât mai original, de care să fiu 100% mulțumit, graba nu ajută pe nimeni din orice punct de vedere.
În concluzie, iubitorii de drum&bass trebuie să vină la petreceri și să susțină scena, pe lângă asta, cine vrea implicare trebuie să o facă bine și profi, pentru că orice minus afectează. E greșit cine spune că drum&bass-ul la noi în țară a murit, e doar o confuzie, un val care trece ,dar nu singur, ci cu ajutorul celor ce își doresc treaba asta cu adevărat.

MEETSA

FACEBOOK

Comentarii